București, 17 Martie 2020
Stimaţi colaboratori,
În contextul evoluției îngrijorătoare a răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2 (COVID-19) în România, compania noastră a luat măsurile necesare pentru a proteja sănătatea clienţilor, a partenerilor şi angajaţilor noștri.
Pentru deservirea clienților noștri activitatea Agilrom Scientific se desfășoară în continuare cu respectarea măsurilor impuse de situația existentă.
Astfel, în următoarele săptămâni echipa noastră își va desfășura activitatea de la domiciliu şi, prin prezenţa unui număr restrâns de personal, de la sediul central, conform programului normal de lucru, de luni până vineri între orele 9.00 – 17.00.
Livrarea consumabilelor și a pieselor de schimb se va desfășura normal, colegii noştri putând fi contactaţi pe e-mail sau telefonic.
Activitățile de asistență tehnică şi consultanţă rămân active. Inginerii noștri de service vor efectua operaţiunile de service la sediul beneficiarului conform solicitării în scris a acestuia sau a contractelor de mentenanță în derulare dar numai dacă procedurile adoptate în cadrul companiei dvs. și reglementările autorităților de sănătate publică relevante o permit.
Cu toții trebuie să respectăm instrucțiunile de igienă recomandate de instituţiile şi organismele oficiale și să ne conformăm cu maximă atenţie în această situație specială de criză.
Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!
Echipa Agilrom